Ca la carte

Exista multe tipuri de carti despre cresterea si educatia copiilor – cu sfaturi practice, cu jocuri, cu ce sa faci si ce sa nu faci in relatie cu ei, cu ultimele descoperiri la moda etc. Trebuie sa recunsc ca cele mai tari mi s-au parut cartile despre nutritie pentru copii – m-am amuzat copios citind unele dintre ele desi serios acum, nu era deloc de ras. Totusi cartile au rolul lor, nimic de zis.

Am achizitionat si eu cateva la inceput si chiar am incercat sa le citesc (pe majoritatea dintre ele). Dar nu am reusit sa termin nici o carte …nici macar sa ajung pana la mijlocul ei. Am recurs la diverse informatii punctuale cand a fost nevoie si atat.

De ce?
Pentru ca, pe de o parte, simti ca te incarca cu atat de multe lucruri care par importante, vitale si simti ca esti atat de norocos ca le stii din timp si ca ai acces la informatie (cum oare ne-au crescut parintii nostrii fara sa stie atatea?!?) dar pe care nu apuci sa le faci in mare parte pentru copilul tau pentru ca pur si simplu nu e plauzibil…pentru ca intotdeauna copilul ti-o va lua inainte, pentru ca ai si un job si o casa de administrat sau pentru ca esti si tu un om sau pentru ca…sau…sau….sau

Iar pe de alta parte pentru ca te fac sa te simti neputincios, depasit si confuz. Nu obtii decat frustrare si iti ridici intrebari de genul – sunt un parinte responsabil? Ma ocup suficient? Oare am facut asta pana acum? Hmm..nup…oare ce consecinte va avea asta? ..etc.
Insa pe bune – nu te pregateste nimeni practic pentru ‘meseria’ de parinte. Totul se invata pe parcurs si e normal sa faci greseli.
Timpul petrecut cu copilul tau pentru a face lucruri marunte, preferate de el (sa construiesti un munte de noroi dupa ce tocmai l-ai schimbat cu haine curate sau sa pui bijuteriile tale preferate pe jucaria lui de plus)  e mai important decat aplicarea oricarui program stiintific inventat de un pediatru-savant renumit etc.
Asa ca am lasat cartile la o parte (acum mult timp) si am decis ca ma bazez doar pe propriul instinct si pe niste principii de bun simt: sa am respect fata de copilul meu si sa cultiv o relatie fair play intre noi, iar restul ar trebui sa vina de la sine.
Stiu ca e usor de zis insa mai greu de facut uneori. Si tine de asemenea de interpretarea fiecaruia.

Cred ca cea mai buna metoda de a invata cum sa o fac a fost sa ma pun in locul lui (mai ales atunci cand nu aveam nici o idee despre cum sa reactionez ). In acel moment totul devine clar – stii ce ai de facut…si te inarmezi cu rabdare. Ce faci acum pentru el se intoarce inapoi la tine in timp..pentru ca ‘what goes around, comes around’.

Si astfel ajungi in situatii de genul:

– sa investesti mult timp si rabdare pentru argumente, explicatii, repetari etc: cand incepi sa ii explici de ce e asa sau de ce nu sau cand ii spui foarte sincer  ‘Nu stiu, dar incerc sa aflu si iti spun mai tarziu’. Inseamna mult mai mult timp investit versus un raspuns de genul ‘Este astfel pentru ca asa zic eu si acum du-te la joaca’

–  sa iti ridici rudele in cap pentru faptul ca il lasi sa faca alegeri singur si apoi tu i le respecti (chiar daca e vorba despre alegeri cu privire la oameni, animale de companie sau haine) sau pentru ca nu il bullshit-uiesti cu povesti pe care nici tu nu le inghiti de genul ‘Nu te duce acolo pentru ca e bau bau’ sau ‘e intuneric’. Nu exista bau-bau si o stim foarte bine, nu exista decat un raspuns convenabil pe moment care poate sa il transforme intr-un fricos, un las  si un om care sa nu caute niciodata nimic nou.

– sa fii fair play cu el indiferent ca e vorba despre mancare, despre joaca sau despre oameni

– sa nu il pui sa diferentieze oamenii in genul ‘care copil din clasa invata mai bine ca tine….?’

– sa fii sincer si sa nu il minti: daca ceva nu e posibil ii spui adevarul, nu il lasi cu impresia ca se va intampla data viitoare.

– de a te abtine in a-i planifica cariere de succes sau prietenii de durata si de a astepta cu nerabdare sa vezi ceea ce ii place lui si cum actioneaza chimia

– si mai ales nu ii spui  nici macar o singura data cate sacrificii faci (sau ai facut) pentru el. E optiunea ta, nu e vina lui daca se intampla asta. Dar esti egoist daca o spui.

– si nu te gandesti ca il cresti ca sa aiba cine sa te ingrijeasa la batranete – ce poti face e sa construiesti o relatie buna cu el. Cum iti construiesti tu viata e responsabiliatea ta exclusiva. El rebuie sa aiba viata lui.

– esti realist si accepti ca vei face cu siguranta niste greseli…dar asta este, inveti si ajustezi lucrurile din mers; pentru ca per ansamblu si tie iti place sa fii respectat, sa fii ascultat cand ai ceva de zis, sa ti se acorde incredere si sa ti se ceara scuze atunci cand le meriti. Si chiar daca unele idei sunt greu de acceptat chiar si pentru tine, gandeste-te ca merita.

 

Poate vrei sa citesti si Iubind a doua oara…

 

 



Categories: Blog - de ce nu?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: