Cand am devenit pentru prima oara parinte am simtit cu adevarat sentimentul de fericire, am simtit ce inseamna ca emotiile sa te copleseasca, ca bucuria sa dea pe afara, sa fii toata un zambet dar sa te simti atat de coplesita de noua responsabilitate incat sa simti ca te sufoci. In acel moment viata mea s-a schimbat pentru intotdeauna si a capatat un sens. Am inceput sa simt – sa simt cum e sa te bucuri, sa simt cum e sa-ti fie frica, sa simt cum e sa suferi, sa simt cum e sa fii om.
Nu am cunoscut un sentiment mai profund decat atunci cand mi-am tinut copilasul in brate pentru prima data si el m-a studiat curios cu ochii mari parca zicandu-si: ‘aha, deci tu esti…mama?’.

Nici nu stiu cum a incept exact legatura noastra – cand i-am auzit prima oara inimioara batand sau cand l-am tinut pentru prima oara in brate; am invatat sa ma joc odata cu el, sa vorbesc limba lui, sa il ascult, sa il ocrotesc, sa il admir, sa ii multumesc, sa ii fiu prieten, sa invat de la el, sa daruiesc mai mult, sa admit cat de mult gresesc uneori. Copilul are o putere incredibila de a te schimba si pe tine si pe cei din jurul tau, are darul de a face lucrurile grele sa para simple si pe cele simple sa para grele. Acestea fiind spuse, parea ca nu mai este loc de nimeni si nimic in viata mea, ca mi-am atins limitele in toate cele si ca le stiu pe toate.

Gresit – intotdeauna este loc de mai mult, intotdeauna poti darui mai mult, poti iubi mai mult, poti invata mai multe.
Cand l-am tinut in brate pe cel de-al doilea copilas toate acestea s-au confirmat – ca poti iubi si a doua oara cu aceeasi intensitate si ca poti face loc in viata ta pentru ceea ce este important.

Pentru mine al doilea copilas este un dar, o a doua sansa atat de a retrai acele momente ”bebelusesti” care trec atat de repede de parca zboara cat si de a ma regasi pe mine insami. Si de a simti din nou ca traiesc…de data asta parca mai profund, mai ‘alive’, mai prezenta in viata de zi cu zi.
A doua oara poti savura totul mult mai relaxat stiind la ce sa te astepti, stresul si incertitudinile din primele luni de viata ale primului copil pot fi inlocuite cu momente de neuitat traite acum alaturi de amandoi piticii.

De fiecara data cand ma trezesc in noapte sau cand il iau in brate pe cel mic ma gandesc la cat sunt de norocoasa si savurez fiecare moment petrecut cu el, fiecare gangurit, fiecare zambet, fiecare progres pe care il face de la o zi la alta, fiecare ‘mutrita’ somnoroasa pe care o are cand isi aseaza capul pe umarul meu, fiecare moment petrecut alaturi de fratele mai mare. Nimic nu se compara cu aceste momente si nu mai conteaza oboseala. Astept cu nerabdare dar nu imi doresc ca timpul sa treaca repede – primul cuvant, primii pasi, prima zi de scoala, prima intrebare incomoda, prima iesire pe munte cu toata familia, prima lectie de innot, prima imbratisare cu fratele sau….si sa ii vad crescand impreuna….iar pana atunci absorb toate aceste momente ca un burete si le stochez in memorie pentru totdeauna.
Orice fel de dragoste are nevoie de timp pentru a se construi, pentru a se consolida….dar in cazul copiilor ea exista, trebuie doar sa fii deschis sa o primesti si apoi capata diverse nuante pe parcurs, se imbogateste cu experiente noi dar ramane la fel de intensa.

”Mami, ce ti-ai dorit tu cel mai mult?”
”Mi-am dorit un singur lucru…”
”Si ti s-a indeplinit?”
”Ma uit acum la voi doi…asa ca da, s-a indeplinit. Restul – nu mai conteaza”

Categories: Blogul meu

Tags: copii, dragoste