Primul lucru pe care l-am facut cand m-am mutat in Olanda a fost sa imi cumpar o bicicleta. Ulterior mi-am adaugat un cos de cumparaturi in fata si un scaun de copil in spate, apoi am atasat un carucior de carat copiii. Si asa mi-am inceput minunata ‘calatorie’ in Tara Lalelelor.
Daca ai ocazia sa vizitezi Olanda te sfatuiesc sa o faci pentru ca este o tara deosebita. Sper ca informatiile de mai jos iti vor fi de folos.
Oamenii
Cum sunt olandezii? Sunt prietenosi, deschisi, sociabili, curiosi sa te cunoasca, dispusi sa te ajute ca dovada si faptul ca vorbesc engleza indiferent de varsta; si totusi nu intervin in viata ta personala mai mult decat este politicos sau de bun simt.
O caracteristica importanta a lor este ca sunt foarte relaxati si calmi, lucru pe care l-am observat si eu inca din primele zile petrecute aici – poate si datorita faptului ca veneam din Romania unde viata este mai….tumultoasa. Aici am invatat ca, calmul este o virtute indiferent de problemele pe care le intampini in viata de zi cu zi, unele mai grele, altele mai usoare, indiferent de cati copii ai (si multi olandezi au 3 copii), indiferent de cat castigi sau de cat esti de sanatos. Si se ia, asta este cel mai important lucru! π π π
Pe langa acestea, olandezii se misca foarte mult fie pe jos, fie pe bicicleta ori de cate ori au ocazia: la scoala, la cumparaturi, la munca, in timpul liber etc.
Ca si obiceiuri pe care le-am intalnit la ei: planifica-ti intotdeauna vizita pe care vrei sa i-o faci cuiva, nu te infiinta la usa in stil romanesc pentru ca este nopoliticos. In nici un caz momentul cinei (in jurul orei 18:00 – 18:30) nu este unul potrivit pentru asa ceva.
Daca esti invitat la o nunta vei fi poate surprins sa vezi specificat pe invitatie tipul ‘darului’ care este dorit (bani sau cadou) si in oricare din situatii nu e cazul sa pregatesti mai mult de 10-15 eur de persoana.
Daca ai un copil care merge la scoala vei simti o mare diferenta in modul in care se desfasoara lucrurile aici (mai ales daca ai experimentat in Romania pentru inceput): vei cunoaste la inceputul fiecarui an scolar o noua invatatoare (pentru ca fiecare copil sa se obisnuiasca cu alti oameni si cu alte stiluri), nu va trebui sa alergi pentru a cumpara rechizite si carti etc deoarece toate ii sunt gata pregatite in sertarul bancii lui, nu va trebui sa donezi bani pentru cadouri etc (poate doar ceva simbolic ca de ex. 1 eur pt Ziua nationala a invatatoarelor), nu va trebui sa stai sa faci teme acasa cu el deoarece nu se dau teme in primii ani de scoala, nu trebuie sa il trimiti la meditatii pentru ca ii este suficient ceea ce se face in scoala, nu va trebui sa intri in competitie cu ceilalti parinti si sa auzi laude/critici aduse copilului fata de ceilalti copii deoarece totul este confidential si…ma opresc aici. In schimb poti avea o viata personala impreuna cu copilul tau imediat dupa orele de scoala.
Spuneam mai devreme ca olandezii obisnuiesc sa aiba cate 2-3 copii; ii poti vedea deseori pe o singura bicicleta – pe cea a mamei lor care, cu zambetul pe buze, ii duce la scoala, gradinita sau unde o mai fi avand treaba. Si nu ii cocoloseste ….ca urmare in toiul iernii nici un copil nu poarte caciula pe cap sau bocanci in picioare.
Infrastructura – dintre toate tarile vest-europene pe care le-am vizitat, in Olanda este cea mai dezvolatata si bine pusa la punct – am descoperit o regula foarte importanta in trafic: biciclistii si prioritatea de dreapta pe sosele sunt ‘sfinte’. Ce inseamna asta? Ca avand piste de biciclete cam peste tot, vei intalni biciclisti tot timpul pe drum, indiferent de anotimp si de vremea de afara. Asa ca indiferent de directia din care vin, ar fi bine sa le dai prioritate pentru a evita eventuale incidente.
Daca esti cu masina, respecta prioritatea de dreapta in lipsa altor semne de circulatie clare indiferent daca esti pe un drum mai larg si te intersectezi cu o straduta mai mica. Localnicii cu siguranta o vor face. In general astfel de intersectii sunt marcate cu un pavaj mai inalt sau de o alta culoare/model.
Pe unele stradute mai inguste este posibil ca benzile destinate masinilor sa fie ingustate din cauza pistelor de bicicleta caz in care trebuie sa fii atent la biciclistii din ambele sensuri cand vrei sa depasesti.
In sensuri giratorii ar trebui sa stii dinainte in ce directie doresti a o iei deoarece benzile sunt delimitate de mici borduri pe care cu greu le mai incalci o data ajuns aici.
In acest moment in Olanda nu se percepe nici o taxa de autostrada desi sunt multi kilometri de autostrada luminata noaptea.
Si de la cam toate regulile de mai sus Amsterdam face exceptie, in special centrul orasului unde oamenii, masinile, mijloacele de transport in comun, biciclistii sunt foarte numerosi si incearca sa isi faca loc unii altora. Nici barcile de pe canalele Amsterdamului nu fac exceptie de la aceasta regula. Din cate am auzit, sunt destul de frecvente incidentele cu masini cazute in canale.
Ce as putea sa mai spun despre Amsterdam – altceva decat stie toata lumea?
Ca trebuie sa petreci cateva zile aici, sa inchiriezi o bicicleta si te amesteci printre localnici (care apropo, nu locuiesc nici in centru, nici in Red Light district π ), sa gusti viata de seara in localurile din Rembrandplein sau sa te plimbi seara pe stradute, printre canale. Sa faci o vizita la beraria Heineken, sa treci neaparat prin piata de flori sau sa vizitezi muzeul naval, sa faci o plimbare cu vaporasul pe canalele principale sau sa conduci masina prin IJTunnel – un tunel de 1.6 km lungime sub nivelul marii care leaga Amsterdam de Noord-Amsterdam.
Sa observi casele plutitoare sau cladirile inguste, inalte si de multe ori inclinate intr-o parte, care se intind de-a lungul canalelor. Sa vizitezi unul din numeroasele muzee, sa te relaxezi intr-o cafenea la colt de strada, sa faci cumparaturi din magazinele traditionale si nu in ultimul rand sa te pierzi putin prin Red Light district.
Ca sa ajungi in mod rezonabil in orice oras mare pe care vrei sa il viziteti, este recomandat sa folosesti parcarile P+R unde se poate lasa masina oricat de mult timp. Cu biletul de intrare in parcare se procura bilete dus-intors la metrou/alt mijloc de transport cu care se poate accede in centrul orasului. Pretul este foarte mic mai ales daca biletele de transport in comun se pastreaza pentru achitarea parcarii.
Pentru parcarea in Amsterdam poti accesa www.amsterdam.nl
Vezi si Olanda…more or less (II)
Categories: Calatoriile mele, Olanda
Leave a Reply