Tempeh – originar din Indonezia, este un produs fermentat din soia cu o ciuperca pe nume Rhizopus. Este foarte bogat in proteine, probiotice, vitamine si minerale si de aceea este ales de vegetarieni ca inlocuitor pentru carne. Dupa fermentare se preseaza astfel incat rezulta un fel de branza de soia cu gust acrisor.
Tempeh-ule se poate gati in multiple feluri iar gatirea lui presupune inainte fierbere timp de 8-10 minute.
Dupa fierbere se poate consuma direct sau se poate praji (in wok, cuptor, pe gratar). Dintre toate variantele pe care le-am incercat pana acum, cel mai gustos este atunci cand se mentine cateva ore in marinada inainte de gatire.
Ingrediente (organice) – pentru 4 portii:
– 1 pachet tempeh (300g)
– 200 ml lapte cocos
– 1 lingura unt de arahide
– 4 linguri sos tamari (fara gluten)
– 2 linguri ulei de masline extravirgin
– zeama de la 1 lamaie
– o lingurita curcuma
– o lingurita boia
– o lingurita praf de ghimbir
– o lingurita praf de usturoi
– sare
– piper
– optional o lingurita chili
– patrunjel verde/arpagic proaspat tocat pentru ornare
Mod de preparare:
Taiati tempeh-ul felii cu grosimea de 1 cm, potrivite pentru frigarui. Fierbeti tempeh-ul timp de 8-10 minute in apa. Scoateti din apa si lasati sa se raceasca.
Amestecati toate celelalte ingrediente intr-un castron pentru marinada.
Introduceti feliile de tempeh in marinada si mentineti timp de minim 3 ore – de dorit 24 de ore in frigider. Cu cat tempeh-ul sta mai mult in marinada, cu atat gustul lui va fi mai pronuntat.
Scoateti feliile de tempeh din marinada si:
Pentru preparare in wok: incingeti wokul cu putin unt de cocos si prajiti feliile timp de 5-7 minute pana se rumenesc.
Pentru preparare in cuptor: incingeti cuptorul la 190 °C. Pregatiti o tava cu hartie de copt. Asezati feliile de tempeh pe bete de frigarui si apoi in tava sau asezati direct bucatile in tava. Coaceti timp de 20-30 minute pana se rumenesc.
Pentru preparare pe gratar: asezati feliile de tempeh pe bete de frigarui. Prajiti pe gratar timp de 10-15 minute pana se rumenesc pe fiecare parte.
Serviti cald cu salata, cu legume la gratar ori la cuptor (reteta AICI) langa sos de arahide (reteta AICI) si sosul ramas de la marinada. Presarati deasupra patrunjel/arpagic verde inainte de servire.
Enjoy!
Categories: Fara gluten, Feluri principale, Indonezian, Vegan
Leave a Reply