Poveste

Orice poveste incepe cu ‘A fost odata…’ si se sfarseste de obicei cu un happy end.

Ca sa respect tiparul de mai sus voi spune asa: povestea mea a inceput cu mult timp in urma, pe vremea cand eram copil si mergeam la tara la bunici. Acolo era lumea mea unde ma simteam libera si fericita, unde nu existau aproape nici un fel de reguli sau teme pentru scoala …era o lume minunata a copilariei, cu multa dragoste si oameni buni!

Intru in sat si remarc ca nu s-a schimbat prea mult de cand il stiu, trec prin fata Bisericii apoi ajung pe ulita prafuita, vad casa traditionala cu gradina imensa in care adoram sa ma pierd.

Imi facea mare placere sa alerg desculta in praful de pe ulita fara sa imi pese de masini, sa ma catar in copacii de pe margine ca sa ma joc de-a spionii sau sa fugaresc gastele care isi cautau un loc umbros si linistit.

Stau  in fata portii de care, in fiecare an, se atarna un buchetel de sanzaiene ca simbol al sarbatorii cu acelasi nume …. deschid usa veche si grea, intru si vad cuiul de la poarta pe care ma chinuiam sa il scot ori de cate ori veneau animalele seara de la pascut si trebuia sa le indrum spre grajd.
Privesc in jur – curtea este mult mai verde decat in trecut dar casa pastreaza acelasi aer si aceleasi amintiri.
Via de peste curte a mai imbatranit putin insa creste struguri la fel de gustosi. De vie atarna un leagan in care ma dadeam in fiecare zi incercand sa ajung cat mai sus apoi sa ma las pe spate si sa inchid ochii…pana ma opream.
In spatele casei vad soba unde se fierbeau magiunul, zacusca si alte cele si deja simt gusturi, mirosuri familiare…
Uneltele pentru gradina, chiar daca s-au demodat putin, sunt asezate in acelasi loc ca odinioara asteptand sa vina cineva sa le manuiasca.

Si mai erau obiceiurile locului, crezurile despre viata si despre oameni!
Mult vreme am crezut ca Mos Craciun e un om batran, fara barba, un pic cam ametit si care semana cu vecinul. Insa ce brazi frumosi aducea in fiecare an…
Intre timp, am descoperit ca ar trebui sa poarte haine rosii si barba alba iar venirea lui trebuie asociata cu multe cumparaturi!

Chiar daca acum nu mai sunt animale in grajd, imi aduc aminte cum mergeam acolo in fiecare seara ca sa primesc o cana de lapte proaspat muls…si teribil de gustos. Il imparteam cu cateii si cu pisicile casei.
In ograda erau mereu multe animale: pasari de tot felul, vaci, bivoli, cai, capre. Mult timp mi s-a parut chiar interesant sa locuiesti intr-un cotet asa ca, de cateva ori, am incercat si eu sa vad cum este 😉 .
Si ce mult imi placea seara sa merg sa adun ouale de diverse dimensiuni – de rata, gasca, curca sau gaina. Nu am inteles insa niciodata de ce nu am voie sa le mananc decat pe cele de gaina 😦 .

Dar cel mai mult imi placea sa ma joc cu cateii, erau preferatii mei…si ai purecilor deopotriva.

Si gradina, ah! Ce mare era si cati pomi fructiferi avea. Sunt si acum tot aici, mai batrani si mai obositi insa tot cu aceleasi fructe gustoase. Imi amintesc ca aici am invatat sa negociez prima data – trebuia sa adun merele din toata gradina si asta insemna cateva cosuri bune pe zi…asa ca am stabilit ca o voi face doar daca mi se va plati cate un banut pentru fiecare cos.

Vad randurile de rosii care mi se pareau gigantice pe vremea aceea fata de mine. Dar imi placea sa ‘gatesc’ rosii cu ardei si ceapa – o combinatie a carui miros si gust m-a fascinat intotdeauna – si sa ii tratez pe catei sau pe oricine dorea din mancarea mea deosebita alaturi de salate din flori colorate sau supe din ierburi cu forma interesanta!

Mancarea – oh my God ce gust bun, autentic avea! Chiar daca era o felie pe paine de casa cu untura, sare si rosii, era cea mai sanatoasa deoarece o mancam la inaltime in vreun copac sau catarata pe vreun gard!

Am gustat cateva specialitati si cu ocazia vizitei mele recente (ca doar e vorba despre un sat ardelenesc) – vinete pane, galuste cu prune si smantana (preferatele mele) si sarmale. Am rupt din painea de casa si am baut apa proaspata din fantana si mi-am amintit ce mare mi se parea roata fantanii si ce frica imi era sa scot apa cand eram mica.

Nu in ultimul rand imi aduc aminte de oameni – in special de batranii care stateau la poarta vorbind despre vreme, agricultura sau despre barfele din sat. Stateau pe banca in fata casei si alaturi de ei aveai impresia ca totul este atat de linistit si ca nu ti se poate intampla nimic rau sau ca timpul sta pe loc. Din pacate nu a fost asa…au trecut si anii si unii dintre oamenii…

Cu toate astea acel loc emana si acum multa viata si caldura; o simt cand primesc sacosa cu zacusca, magiun si oua de casa care ajunge la mine prin curier sau cand gatesc o placinta sau o supa cu taitei dupa reteta bunicii.
Este despre o filozofie simpla dar importanta in pregatirea fiecarui om pentru viata. O lectie pentru mai tarziu pe care am avut norocul sa o primesc.

Asadar finalul povestii? Trebuie neaparat sa fie fericit.
Asa si este de fapt – de cate ori am posibilitatea sa revin in acel loc, sa reintalnesc oamenii de acolo, familia, ma umplu de energie. Si stiti ceva? finalul povestii mele se poate repeta de nenumarate ori, de cate ori am nevoie de asta.



Categories: Gusturi si calatorii, Romania

Tags: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: