Daca tot este vara si gradina arata superb…sa iesim la aer si sa mai pregatim ceva la gratar. Am ales si de aceasta data gratarul electric deoarece este mai rapid si se poate folosi si partea de sus ca o presa, insa acest fel de mancare se poate pregati si in sandwich maker pe tava de grill.
De data aceasta am ales sa pregatesc quesadilla dar nu dupa reteta clasica, dupa propria reteta mai rapida si foarte satioasa. Sau as putea sa spun mai simplu – lipii la gratar. Nu conteaza insa numele lor, gustoase sa fie.
Pentru aceasta reteta aveti nevoie de lipii…multe lipii. Restul ingredientelor si combinarea lor sunt la alegerea Dvs. dupa propriul gust – doar branza si somon sau doar branza si legume etc. Iata cateva optiuni de combinatii mai jos:
Varianta 1 – lipii cu branza si somon afumat
Ingrediente:
– ciuperci champignon taiate subtiri
– file de somon afumat
– ceapa verde taiata marunt
– felii de branza (gen cascaval – merge cel mai bine); eu am folosit branza de capra
– putina sare
Incalziti gratarul.
Indoiti lipia in doua pentru a vedea unde este jumatatea ei. Asezati ingredientele de mai sus in straturi subtiri pe jumatate de lipie avand grija ca branza sa fie deasupra deoarece se va topi si va lega celelalte ingrediente. Acoperiti cu cealalta jumatate a lipiei si puneti in gratar, acoperiti gratarul cu partea de sus; preparati la temperatura medie timp 3-5 minute pana se rumeneste.
Varianta 2 – lipii cu branza, rosii si busuioc
Ingrediente:
– ciuperci champignon taiate subtiri
– ceapa verde taiata marunt
– felii de rosii taiate subtiri
– felii de branza (gen cascaval – merge cel mai bine); eu am folosit branza de capra
– frunze de busuioc proaspat
– putina sare
Incalziti gratarul.
Indoiti lipia in doua pentru a vedea unde este jumatatea ei. Asezati ingredientele de mai sus in straturi subtiri pe jumatate de lipie avand grija ca branza sa fie deasupra deoarece se va topi si va lega celelalte ingrediente. Acoperiti cu cealalta jumatate a lipiei si puneti in gratar, acoperiti gratarul cu partea de sus; preparati la temperatura medie timp 3-5 minute pana se rumeneste.
Serviti cu multa placere cat sunt calde!
Categories: Clatite&lipii, Feluri principale, Peste si fructe de mare, Vegetarian
Leave a Reply